a

Parcul
Național
Domogled –
Valea Cernei

Parcul Național Domogled-Valea Cernei, înfiinţat în anul 1990 în baza OM nr.7 din 1990 (pentru înființarea a 13 parcuri naționale), este situat în sud-vestul României, se întinde pe suprafaţa a judeţelor: Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Hunedoara şi are o suprafaţă de 61.211 ha, fiind actualmente parcul național cel mai mare din ţară. Din punct de vedere al suprafetei, parcul a fost delimitat, in cea mai mare parte, urmarind cumpana de ape a bazinului Cernei. Teritoriul parcului cuprinde întregul bazin hidrografic al Văii Cerna, precum și masivul montan Domogled.

PNDVC

Parcul Național Domogled-Valea Cernei (PNDVC) și ariile naturale protejate ce i se suprapun formează un ansamblu unic, ce asigură protecția unor valori naturale importante din România.

Peisajele diverse, flora și fauna rară și endemică, peșterile cu ape geotermale, izvoarele termominerale, sunt doar câteva elemente ce ne relevă unicitatea acestei zone.

Pasionații de natură și de activități în aer liber au la dispoziție o varietate bogată de peisaje, ce așteaptă să fie explorate: abrupturi calcaroase cu Pin negru de Banat, canioane cu pâraie cu debit puternic fluctuant, vârfuri calcaroase cu vegetație submediteraneană, păduri întinse de fagi seculari, goluri alpine cu jnepeniș, lacuri de acumulare montane, chei şi prăpăstii calcaroase, cătune izolate în munte, pajiști subalpine cu lapiezuri.

Localizare

  • Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei se situează în latura sud – vestică a ţării, în extremitatea sud – vestică a Carpaţilor Meridionali,
  • Se întinde pe suprafaţa a trei judeţe:Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj,
  • Suprafaţa parcului naţional este de 61.211 ha.

În cadrul limitelor Parcului Național Domogled-Valea Cernei se regăsesc integrate, total sau parțial, 12 rezervații naturale desemnate prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate, respectiv: Domogled (rezervatie mixtă), Coronini-Bedina (rezervaţie mixtă), Iauna-Craiova (rezervatie mixtă), Belareca (rezervatie mixtă), Iardașiţa (rezervatie forestieră), Pestera lui Ion Bârzoni (rezervatie speologică), Piatra Cloșanilor inclusiv pesterile Cloșani și Cioaca cu Brebenei (rezervatie mixtă), Ciucevele Cernei (rezervaţie mixtă), Peștera Martel (rezervaţie speologică), Cheile Corcoaiei (rezervatie mixtă), Vârful lui Stan (rezervatie botanică), Valea Țesna (rezervatie mixtă).

Natura 2000

În limitele Parcului Național Domogled-Valea Cernei se regăsesc două situri Natura 2000

ROSAC0069 Domogled-Valea Cernei, sit instituit prin Ordinul MMDD nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturala protejata a siturilor de importanta comunitara, ca parte integranta a reţelei ecologice Natura 2000 în România. Situl ROSAC0069 Domogled-Valea Cernei este cuprins în limitele PNDVC;

ROSPA0035 Domogled-Valea Cernei, arie de protecție specială avifaunistică instituită prin HG nr.1248/2007 privind declararea ariilor de protecţie speciala avifaunistica, ca parte integranta a retelei ecologice europene Natura 2000 în România. Este inclus parțial în Parcul Național Domogled-Valea Cernei (fără suprafața ce se suprapune peste Geoparcul Platoul Mehedinți).

Evenimente

1.11.2023

1.11.2023

A doua consultare a factorilor interesați În data de 30 octombrie 2023 s-a desfășurat a doua rundă de consultări a factorilor interesați, la Administrația Parcului Național Domogled Valea Cernei, situată în Băile Herculane. Scopul principal al acestui eveniment a fost...

27.10.2023

27.10.2023

Activitatea de comunicare și informare nr. 10 la Centrul de vizitare al PNDVC   A zecea și ultima activitate de comunicare și informare a avut loc în data de 26 octombrie 2023, la Centrul de vizitare al PNDVC.  Participanții la activitate au descoperit...

27.10.2023

27.10.2023

Activitatea de comunicare și informare nr. 9 la Centrul de vizitare al PNDVC   A noua activitate de comunicare și informare a avut loc în data de 25 octombrie 2023, ora 12.00,  la Centrul de vizitare al PNDVC.  Participanții la activitate au descoperit...

Specii

Plante

Datorită complexităţii aspectelor staționare, fizico-geografice şi climatice, aria naturală protejată este caracterizată de o diversitate floristică remarcabilă, inventarul floristic bogat însumând 1.110 specii de plante superioare și 30 de asociaţii vegetale, din care nouă sunt endemice.

Nevertebrate

Nevertebratele din cadrul ariei naturale protejate sunt reprezentate de unele specii foarte rare sau rare, ce demonstrează originalitatea ridicată a regiunii. Din grupa viermilor inelați (râme) sunt prezente trei endemisme locale şi șase specii rare. Insectele primitive, fără aripi, prezintă forme diverse şi foarte interesante din punct de vedere sistematic şi zoogeografic. Au fost semnalate 21 de specii, care aparţin în majoritate speciilor palearctice şi polar-arctice, multe fiind legate de anumite peșteri.

Amfibieni și Reptile

Aria naturală protejată Domogled – Valea Cernei găzduiește o faună variată de amfibieni și reptile.
Speciile de amfibieni și reptile enumerate în anexa II a Directivei Habitate și pentru care a fost declarată aria specială de conservare ROSCI0069 Domogled – Valea Cernei  sunt:

  • Buhai de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata)
  • Ţestoasă de uscat bănăţeană (Testudo hermanni).
Pești

Fauna de pești din apele ariei naturale protejate Domogled – Valea Cernei este foarte bogată în specii, dar și ca număr de indivizi, ceea ce arată o calitate foarte bună a acestor ecosisteme acvatice.

Speciile de pești enumerate în anexa II a Directivei Habitate și pentru care a fost declarată aria specială de conservare ROSCI0069 Domogled – Valea Cernei  sunt:

  • Mreana de Dunăre (Barbus balcanicus)
  • Zvârluga (Cobitis taenia)
  • Câra (Sabanejewia balcanica)
  • Petroc (Romanogobio uranoscopus)
  • Zglăvoc (Cottus gobio)
  • Chişcar (Eudontomyzon danfordi).

O altă specie de pești cu valoare conservativă, din aria naturală protejată, este lipanul (Thymallus thymallus).

 

Mamifere

Fauna de mamifere din habitatele diverse ale ariei naturale protejate Domogled – Valea Cernei este caracterizată de o diversitate ridicată a mamiferelor protejate.

Speciile de mamifere, altele decât chiropterele, enumerate în anexa II a Directivei Habitate și pentru care a fost declarată aria specială de conservare ROSCI0069 Domogled – Valea Cernei  sunt:

  • Lup (Canis lupus)
  • Urs brun (Ursus arctos)
  • Vidra (Lutra lutra)
  • Râs (Lynx lynx)
Chiroptere

Fauna de chiroptere a ariei naturale protejate Domogled – Valea Cernei, se concentrează îndeosebi în numeroasele habitate cavernicole ale zonei

Păsări

Avifauna ariei naturale protejate Domogled – Valea Cernei prezintă caracteristicile generale ale ţinuturilor montane de altitudini joase din etajul pădurilor de foioase, peste care se suprapun unele elemente de câmpie infiltrate în ecosistemele antropogene din lunci sau de pe versanţi.

Habitate

La nivelul sitului ROSAC0069 suprapus cu PNDVC s-a realizat evaluarea detaliată pentru 13 tipuri de habitate forestiere, 16 tipuri de habitate de apă curgătoare, tufărișuri, pajiști și fânețe și 7 tipuri de habitate stâncoase, inclusiv peșteri, habitatele forestiere fiind preponderente.